Sâmbătă, 8 iunie 2024, Daniel Pavel și Ana Maria Pop și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii cum nu s-a mai văzut, desfășurată pe malul lacului Snagov. La petrecerea de nuntă le-au fost alături cei mai apropiați prieteni, nume importante din showbiz-ul românesc și familia, însă marele absent de la eveniment a fost chiar Antoniu, fiul prezentatorului de la Survivor România.
A fost o zi specială pentru Daniel Pavel și aleasa inimii lui. Sâmbătă, 8 iunie, prezentatorul de la Survivor România s-a căsătorit cu Ana Maria, femeia alături de care trăiește o poveste de dragoste de aproape trei ani. Cununia civilă a avut loc la palatul Snagov. După ce au rostit cel mai sincer și hotărât ”DA” din viața lor de cuplu, cei doi miri au plecat spre petrecere – unde îi așteptau cei 400 de invitați – pe apă, la bordul unei ambarcațiuni motorizate. Printre invitații de seamă de la nuntă, Antoniu, fiul ”domnului Dan”, a fost cel care nu a putut să fie prezent.
Pregătirile pentru marele eveniment au început încă de la primele ore ale dimineții. Cununia civilă a avut loc la palatul Snagov – acolo unde au spus ”DA” în fața unui ofițer al stării civil, iar la scurt timp a urmat cununia religioasă, care a avut într-o biserică din Snagov. De aici, Daniel Pavel și Ana Maria s-au îndreptat către marea petrecere – la care au fost invitați 400 de apropiați, familiile lor, dar și persoane importante din showbiz-ul românesc.
Deșii au avut alături cei mai importanți oameni din viața lor, marele absent de la nuntă a fost Antoniu, fiul lui Daniel Pavel, care locuiește în Austria alături de mama lui. Prezentatorul de la Survivor România a aflat cu puțin timp înainte de eveniment că fiul lui nu poate fi prezent. Tânărul studiază la facultatea de Drept din Viena și a avut de susținut un examen important – chiar în ziua în care părintele lui se căsătorea. În cadrul unui interviu, Daniel Pavel a mărturisit că s-a emoționat când a auzit că fiul lui nu poate să ajungă în România.
”Am avut ochii în lacrimi… e o realitate. Acum m-a sunat băiatul meu, are examen, e la Viena, și n-a putut să vină… m-a emoționat. Mireasa, adusă de tată, nu știu… la un moment dat am început să plâng. Si voi plânge. Asa ceva nu se întâmplă. Am avut mari emoții și e doar prima etapa din trilogie… adică înțeleg că mai vin”, a spus Daniel Pavel, pentru Unica.
Daniel Pavel și Ana Maria s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 3 ani. Relația de prietenie dintre ei s-a transformat rapid într-o frumoasă poveste de dragoste. Așa cum mărturisea prezentatorul de la Survivor România, între ei nu a fost dragoste la prima vedere, relația lor pornind mai mult ca o prietenie de cunoaștere. Pas cu pas, cei doi și-au dat seama că sunt suflete pereche și că își doresc un viitor împreună.
”Relația noastră a început undeva în toamnă, a pornit ca o prietenie de cunoaștere. Planurile sunt să ne dezmeticim, să vedem despre ce e vorba în jurul nostru, să facem totul cu pași ușor”, a declarat Daniel Pavel, într-un interviu.